
Ce e matricea? Hai s-o explicăm…
Ce este şi de unde vine ea
Este minciună sau e adevăr
Cum s-a format și care-i e povestea?
Când omul s-a pierdut de Dumnezeu
S-a aruncat direct într-o mocirlă
Într-o realitate îmbrăcată în „fonfleu”
Un întuneric deghizat într-o lumină
Ce e matricea? O minciună!
Tot ceea ce e peste adevăr
Tot ce s-a construit peste măsură
Tot ce e în plus şi fals strălucitor
Matricea e sistemul sau societatea
Numește-o cum vrei tu că e totuna
E colivia în care ne-am născut, majoritatea…
Aici ne-a prins și ploaia și furtuna
Totul e invers în matrice
Valorile sunt nonvalori
E important ceea ce nu contează,
Iar nedreptatea-i ridicată-n slăvi
Alții îți ghidează viaţa în matrice
Tu nu mai ești stăpân pe corpul tău,
Pe mintea ta, nu mai vorbim de suflet…
Sufletu’ oricum e „bătaia de joc”
Dacă vorbeşti de suflet în matrice
E ca şi cum admiți că ești cretin
Sau te dezici de masca cea „perfectă”
Pe care o porţi de atâta amar de timp
Ca să înțelegi ce e matricea
Trebuie sa pășești dincolo de ea
Adică să te întorci la bază, la începuturi
La cum era înainte de a se forma
Să vezi că oamenii trăiau într-o grădină
Și mâncau doua-trei fructe din pom
Trăiau în armonie cu natura
Și-aveau de toate, la picioarele lor
Că nu de aer poluat aveam nevoie,
De alimente procesate și alcool
Nu de clădiri care zgârie norii
Și nici de un telefon cu neuroni…
Voi credeți c-am evoluat?
Că ne-am ușurat existența…
Haideți să ne uităm și mai atent
Cum ne mănâncă stresul și depresia
Matrice am vrut, matrice am primit
În loc să trăim simplu fericiți
Ne-am lăsat duși de nas și ispitiți
De un miraj bolnav și futurist
Ce-am făcut noi? Ne-am îngropat în plastic
Am tăiat lemnul bun ca să ne desfătăm
Ne-am lăsat singuri fără aer
Și am mâncat și ce nu era nevoie să mâncăm!
Ne-am distrus încet dar sigur,
Matricea ne-a fost nănașa
Cine să ne mai sară în ajutor?
Pe unde mai scoatem cămașa?
Zic totuși, cei care am rămas întregi
Și care ne dorim o nouă șansă
Să ne adunăm și să ne rupem de matrice
Dumnezeu încă ne așteaptă!
Sursa foto: ((https://image.shutterstock.com/image-illustration/binary-code-background-abstract-matrix-260nw-722889532.jpg)

Sunt Zontea Cristian și îmi ești foarte draga ca ființă îmi place ori ce facibsi ma rog la bunul Dumnezeu sa îți dea putere sa duci totul la nivel de divin.