Încă mai am emoţii când vorbesc în public
Deşi am făcut-o poate de o sută de ori…
Încă mai reacţionez la cuvântul „biblic”
Dar ştiu că biblia e scrisă în fiecare dintre noi
Încă mai simt durere când dau drumul
Deşi la scurt timp simt eliberarea…
Încă mai ţin cu dinţii să-mi spun oful
Dar ştiu că-i mai importantă iertatea…
Încă mai plâng ca o copilă speriată câteodată
Deşi mi-e clar că nu-i nimeni în pod
Încă mai râd la glume vechi de altădată…
Dar multe dintre ele îmi provoacă un nod
Încă mai scriu şi cred că trezesc oameni
Deşi cei care s-au trezit urmează un contract
Încă mai sper că pot să salvez lumea
Dar ştiu şi că „lumea” sunt tot eu de fapt
Încă mai bântui străzile, printre clădiri înalte
Deşi mă chiamă izvorul şi pădurea din munţi
Încă mai vreau să-i cânt fetiţei mele în noapte
Dar văd că deja nu-i mai arde de părinţi…
Încă mai fac ce face lumea sau „tot omul”
Deşi ştiu că acesta nu e drumul meu…
Încă mi-e greu să mă desprind cu totul
Dar simt că a venit vremea să mă- înalţ la cer
Foto: Andrei Stan
https://www.instagram.com/filters.of.perception/?hl=en