EU SUNT IUBIRE – cartea nr. 4

După cartea cu nr. trei, „Soare”, 📒☀️care simbolizează centrul puterii, plexul solar, chakra manipura, culoarea galben, ne mutăm cu o chakră mai sus, în centrul iubirii, în inimă, în anahata, culoarea verde.📗💚📗

Cartea a patra, „EU SUNT IUBIRE” este deci un omagiu adus Iubirii, ea vine cu reamintiri noi ale adevărului care se vrea transmis prin mine.

✨️ „Suntem fiinţe divine, bucăţi de Dumnezeu, suntem Dumnezeu întrupat în fiinţe umane şi avem o experienţă pământeană care se desfăşoară pe parcursul mai multor întrupări.
Venim în trup fără să ştim acest adevăr suprem, la început credem că suntem separaţi de întreg, ne lăsăm conduşi de instinctele animalice şi de falsul Sine, însă, pe parcursul întrupărilor ajungem să dăm jos vălurile de iluzie şi să ne reamintim că suntem „UNA” cu Creatorul Nostru.
Şi odată ce ne-am reamintit, adică după ce „ne-am trezit spiritual „, începem curăţarea finală, dăm jos tot ceea ce nu este iubire pură, iar unicul nostru scop devine acela de a ne „ilumina” adică de a ne „integra” în mod CONŞTIENT în întregul de lumină din care facem parte. „✨️

„Ceea ce ești tu cu adevărat rămâne
Indiferent ce se va întâmpla…
Iar ceea ce nu eşti se va duce fără urme
Indiferent ce ai face, tot se va dizolva „

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *