LUMEA MEA….

 

4.LUMEA MEA…
    In ultima vreme am tot auzit oameni spunand ca nu se mai regasesc in lumea asta in care traim, ca nu mai inteleg nimic, ca se simt pe din afara sau ca s-ar duce noua mii de ani sa nu mai vada unde s-a ajuns.

Razboiul sta sa inceapa, oameni nevinovati mor din ce in ce mai multi, depresia loveste peste 50% din populatia globului, tehnologia se dezvolta cu viteza luminii, anotimpurile nu mai sunt anotimpuri… Se pare ca numarul celor care nu mai cred in Dumnezeu creste pe zi ce trece, dar la fel si numarul celor care nu mai vad rostul religiei sau al politicii.

Se vorbeste despre o trezire globala, despre intelepciune, spiritualitate si dragoste neconditionata.
Si eu am senzatia ca sunt pe langa subiect cu ce se intampla in lumea de azi. Poate tocmai din acest motiv am inceput sa ma gandesc serios la asta. De aici de unde privesc eu, se vede ca lumea s-a cam impartit in doua. De o parte sunt cei care sunt orbiti de putere, de lucruri materiale, oameni legati de suprafata…. iar de cealalta, sunt cei care sapa in adancuri, care nu mai cred in nimic, care vor sa puna capat suferintei interioare pentru ca s-au saturat sa alerge in van.
 In ceea ce ma priveste, am ajuns treptat sa traiesc mai mult intr-o lume creata de mine, o lume care ma accepta si care nu ma judeca. O lume in care este pace si in care totul este minunat, o lume de fantezie, ati putea spune. Nu stiu daca e rau sau bine, dar usor, usor incepe sa nu-mi mai pese cum e, in definitiv fiecare isi traieste viata asa cum doreste. Nu inseamna ca traiesc in capul meu sau ca ma izolez de realitate, inseamna ca incerc sa traiesc fara sa mai alerg catre undeva, las viata sa se intample de la sine, iau fiecare zi cum vine si fac ce pot, fara sa mai am asteptari dar si fara sa imi fac griji pentru ce vine.
Nu va pot spune cata liniste se asterne cand reusesc sa ma desprind de ego-ul meu si intru in lumea mea…

Aud sunetele altfel, vad lucrurile din jur mai bine, simt gustul mancarii si mirosul florilor mult mai profund. Am mai multa rabdare sa ascult, si asta doar fiindca nu mai vreau sa ma grabesc nicaieri.

Stiti ce vad eu in lumea mea?
  Vad numai oameni frumosi, carora le pasa de sufletul lor mai mult decat de buzunarul lor, fiinte  care nu cauta sa se aleaga cu ceva de pe urma nimanui si nu au asteptari de la nimeni.Vad oameni care ies din casa si se intalnesc doar de dragul de a se privi in ochi si a discuta despre arta, despre familie, despre ceea ce simt. Vad oameni care nu incearca sa impresioneze si nici nu se identifica cu locul unde lucreaza. Oameni care dau glas gandurilor lor fara sa le fie teama ca vor fi judecati, oameni care rad de ei insisi si nu de altii care nu sunt de fata.
     Bucurestiul din lumea mea are cladiri vechi si minunate care spun povesti, are strazi frumoase cu piatra, are parcuri mari si verzi, pline de copii care rad, are magazine cochete cu vitrine mici, are gastropub-uri si cafenele minunate unde poti sa te simti cu adevarat relaxat, unde cafeaua si preparatele culinare chiar te transpun intr-o stare de vacanta… Bucurestiul meu are o gramada de teatre independente, nou infiintate, unde se joaca piese extraordinare, are lansari de carte in fiecare saptamana, are cluburi unde dansezi cum iti vine, are galerii de arta ce pot incanta ochii pana la lacrimi de bucurie….
De ce sa vreau sa traiesc altfel decat asa si sa vad oameni chinuiti, judecati, victime ale banilor, victime ale imaginii proprii, de ce sa vad crime si violuri, acte de terorism, pedofili, gunoaie, coji de seminte scuipate peste tot, copaci taiati, oameni nevinovati arsi de vii…
Nu sunt oarba la suferinta si rautatea din lume dar nici nu pot sa ma identific cu ele, nu sta in puterea mea sa le opresc, tot ce pot sa fac este sa incerc sa traiesc frumos, sa ajut cum stiu  si cat pot la schimbarea lumii in bine prin iubirea pe care o daruiesc.
Punem, dupa parerea mea, o greutate mult prea mare pe umerii nostri incercand sa ajungem cineva, sa demonstram ceva, sa avem dreptate, sa fim ascultati si sa fim lideri.
Nu cred ca despre asta este vorba….. viata nu ar trebui sa fie o competitie, ci o calatorie.
Daca vreti, ideal vorbind, ar trebui sa se ajunga la o uniune totala, sa ne iubim cu totii, sa aceptam ca suntem toti la fel, una cu universul, sa ne ajutam cat putem, sa nu ne mai chinuim unii pe altii si sa nu ne mai pierdem in goana dupa cariera si avere, sa nu mai traim in viitor.
Stiu ca nu ma veti intelege, probabil veti crede ca spun o suma de baliverne aici…
  Si mie mi se par tot baliverne o multime de lucruri pe care le aud…. Va dau doar doua exemple asa, nu vreau sa fac un articol foarte lung….
 “ in viata trebuie sa ai ambitie, sa ajungi cat mai sus, sa fi cineva, sa iti ramana numele in istorie, sa atingi succesul si sa ai un cuvant de spus!”
“ nu se poate fara politica pentru ca ne vom manca intre noi, ca noi oamenii suntem animale la baza si  fara reguli sau fara sa fim tinuti din frau ar fi un haos total….”
 Eu vreau sa cred ca marea majoritate a rasei umane are constiinta si ca inainte de toate suntem niste suflete plamadite din iubire. Constiinta n-ar trebui sa ne lase sa ne omaram intre noi, iar iubirea ne-ar tine impreuna si ne-ar face sa ne ajutam reciproc. De ce sa ne separam unii de altii, cand toti suntem legati prin aceeasi energie sau prin acelasi Dumnezeu, toti avem acelasi suflet… de ce sa vrem sa avem mai mult sa fim mai sus?

Ok, poate sunt naiva sa cred ca voi apuca sa prind in aceasta viata, marea transformare a lumii, dar stiu sigur ca destinatia finala a omenirii asta este,  asa simt…

Evident ca aceasta transformare necesita timp, iar dorinta de eliberare trebuie sa plece din interiorul fiecaruia… Eu, de pilda,  mai am multe de invatat, trec printr-o serie de schimbari, este un proces lung, dar observ ca nu sunt singura, suntem din ce in ce mai multi…
Simt ca lumea asa a inceput, dar undeva pe drum s-a pierdut ceva si lucrurile au luat-o razna, oamenii s-au identificat cu mintea lor, au vrut sa fie care mai de care mai cu mot si atunci s-a produs separarea asta intre noi.
Nu cred in teoria asta pentru ca am citit multe carti sau am vazut multe filme… asa m-am nascut, vazand frumusetea din fiecare fiinta umana, iubind natura si animalele , fiind indragostita de tot ce inseamna arta. De mic copil am avut aceasta viziune.
Cum ar fi daca  am face fix lucrurile care ne plac, daca toti am avea atat cat este necesar ca si hrana, haine, locuinta, daca am sta mai mult de vorba, daca am asculta ce durere are fiecare fara sa judecam, daca am simti adevarata placere atunci cand daruim? Cum ar fi daca am  realiza ca tot ce conteaza de fapt este iubirea si incetisor ne-am intoarce la menirea noastra?
Da, este adevarat, ego-ul fiecaruia ar fi nevoit sa dispara pentru ca numai asa am ajunge  sa nu ne mai intereseze atat de mult cum aratam, cat de scumpe sunt hainele noastre, cat de luxoasa este casa in care locuim, cat de mult mancam si ce model de masina avem. Ne-am intoarce in natura mai mult, am iubi aerul pe care il respiram si nu l-am mai polua… Am renunta la speranta si nu ne-am mai pierde viata asteptand.  Pur si simplu am trai.

 

In fiecare zi se intampla ceva, fara sa planifici si fara sa calculezi, fie ca vrei sau nu, viata se desfasoara, merge inainte. Tot ce avem de facut este sa mergem si noi cu ea!

 

2 thoughts on “LUMEA MEA….

  1. Unknown says:

    Draga mea Daniela, ești minunată și îmi plac postările tale Sunt de-acord cu tot ce ai scris, același lucru îl simt și eu îm fiecare zi, poate am fost egoistă, furioasă dar nu mai sunt: știu că în lumea asta e mai multă durere, boală decât propriile mele griji pentru asta am început din nou să ofer iubirea și căldura mea sufletească tuturor. Felicitări pentru tot cea ce faci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *