O floare în mâna unei șoapte…
Mai 2010
Dac-ați fi mâini, dac-ați fi flori, dac-ați fi șoapte….
V-aș putea avea pe toate…
Cu mâinile m-aș mângâia,
cu florile m-aș îmbrăca,
cu șoaptele m-aș îmbăta…
Mi-e inima ruptă-n trei locuri,
de-o mâna, o floare și o șoaptă…
Mâna îmi face semn să plec,
nu mai e loc și pentru mine…
Floarea mă îmbie cu mirosul ei,
dar e plăpândă si petalele-i sunt fine…
Șoapta e dulce, m-amăgește,
nu-i doar pentru a mea ureche… ea umblă mult…
Mâna… aș vrea s-o strângă pe a mea
și împreună să trăim o viață…
Floarea… aș vrea să nu se ofilească,
să simt parfumul ei mereu…
Șoapta… n-aș vrea să se oprească,
ma minte, știu, dar ah! cât mă alintă…
În semn de adio mîna încă se mai clatină
și mă doboară pân’ la lacrimă…
Vor curge mii de lacrimi, un izvor,
mă voi topi de dor…
Lacrimile flacăra vor stinge,
mâna nu mă va mai atinge…
Floarea de măr cu mine a-nmugurit,
Crescuse mare și frumoasă, dar tot s-a ofilit…
Îmi spun oftând c-așa a fost să fie,
primavara nu ține – o veșnicie…
Nu-i mereu totul verde si frumos,
Uneori florile rămân fără miros…
Șoapta continuă să se audă
… mă gâdilă încet, până ma udă…
Riscu-i prea mare, pierd prea mult…
doar pentru o șoaptă să mă înfund?
Oricât de dulce ar suna ea,
Refuz s-ascult și sigur va-nceta…
Sursa foto: (http://image.dhgate.com/0x0/f2/albu/g1/M00/F1/8D/rBVaGFRgV8SAJ8FFAAG_oT2mfFw017.jpg)