Povestea unei copile (poezie)

 
 Povestea unei copile
 
 
A fost odată o copilă,
Care trăia în lumea ei…
Era liberă, veselă și neînfricată
Cocoțată în vârful unui munte de idei.
 
Crease lumea ei în altă lume,
O lume cu ochi blânzi ca ea…
Unde oamenii erau bineveniți,
Dar numai îngerii puteau intra.
 
În lumea ei nu erau reguli
Și nici constrângeri nu avea
Erau doar suflete’n perechi
Ș-un soare care strălucea.
 
Erau stele pe cer în plină zi
Și păsărele ce vorbeau ca noi,
Ghiocei ce înfloreau din podea 
Și-n plină vară, fulgi de nea…
 
Copila-n fiecare zi stătea afară
Cânta, dansa, odată cu natura
Zâmbetul de pe buze nu-i lipsea,
Treaba ei era să se bucure întruna.
 
 
 
Dar într-o zi, la poarta lumii ei,
Un demon, deghizat în înger,
Cu ochii mari, negri și cruzi,
A apărut de nicăieri, adus de tunet sau de fulger…
 
Era in trecere și-a poposit din plicitiseală,
Apoi copila i-a căzut cu tronc…
S-a gândit că-i prea veselă s-o cruțe,
Așa că a dat buzna în interior…
 
Și după ce-a intrat, a scotocit tot locul,
Tot ce-a întâlnit în cale a dărâmat,
I-a spulberat copilei noastre lumea
Tocmai ca un tâlhar înfometat.
 
Acum copila nu mai crede în vise…
Se îndoiește și c-a existat
O lume a ei, cu veselie și cu îngeri,
Doar plânge ghemuită într-un pat.
 
Închisă într-o cameră de luni întregi
A lăsat ura să-i cuprindă miezul,
Din ochii ei blândețea a plecat
Și-a nceput să trăiască după reguli…
 
Copila noastră nu mai e copilă
Ea s-a maturizat forțat…
A devenit acea femeie crudă
Care manâncă îngeri deghizați.
 
 
 
 
 
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *