Ruga
Îmi amintesc cum scriam poezii în tinerețe
Și mă rugam la Dumnezeu ca să mă ia
Stăteam seară de seară cu mâinile încleștate
Și cu ochii plini de lacrimi îl imploram așa:
„Ia-mă Doamne de pe aici, că ai uitat de mine…
Sigur n-am știut ce fac, când am cerut să vin pe lume,
Nu vezi că m-am rătăcit în mijlocul unei mulțimi,
Unde toți îmi seamănă, dar îmi sunt străini?
Ce să caut eu în lume, printre curajoși,
Aici se dau lupte grele, doar cei puternici reușesc
Nu eu, o biată visătoare, căutătoare de iubire
Trebuia să stau acasă, alături de tine.”
Ani buni au trecut de-atunci, ruga mi-a fost auzită
Însă, nu m-a luat acasă așa cum cerusem,
M-a lăsat să înțeleg că am venit cu un rost anume
Și am ajuns să mai găsesc și alții ca mine…
Am crescut, m-am facut mare și nu-mi mai e frică
Am cioplit un drum al meu, am fost nevoită..
Acum simt că aici e raiul, acum chiar trăiesc
E așa de liniște și bine că nu mai vreau să plec.
