Iubirea (poezie)

 

 

Iubirea

Nu vreau să mă iubești cu mâinile
Și nici cu gura nu mă dai pe spate…
Iubirea nu stă în virilitate,
Nu mă flatează că reziști o noapte.

Iubirea nu e sport, nu-i performanță,
Nu e nici competiție sau joc…
Iubirea nu stă în cadouri scumpe
Și nici cu declarațiile nu mă omor.

Iubirea e în faptul că mă vezi
Și că m-auzi când inima-mi te strigă,
Iubirea este când te oferi tot
Și nu aștepți la schimb nimica.

Iubirea n-are a face cu mândria
Sau cu orgoliul tău rănit…
Iubirea nu cunoaște frică,
Ca să iubești nu-ți trebuie motiv.

Iubirea aceea despre care-ți spun,
Transformă tot ce ai știut vreodată,
E fără început, fără sfârșit
Așa cum te iubește o mamă.

 

2 thoughts on “Iubirea (poezie)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *