De-a lungul anilor mintea ni s-a îmbolnăvit
Nu-i numai vina noastră, asta s-a dorit…
Ni-s-au servit viruşi şi informaţii eronate
Ca să ajungem aici, să nu ne mai cunoaştem!
Nu e nimic greşit cu noi ca şi esenţe
Suntem fiinţe de lumină conştiente
Suntem fiinţe minunate, extrem de preţioase
Dar cu o minte bolnavă suntem doar nişte carcase
O minte neobservată creeaza haos, creează monştri
De aceea vieţile noastre par a fi sentinţa morţii
Un simplu gând toxic poate schimba macazul
Un program cu care te identifici poate declanşa jihadul!
Este suficient să crezi o frază dintr-un manual
Sau un cuvânt al unui dascăl pe care tu îl venerai
E îndeajuns sa crezi un preot sau un părinte inconştient
Şi o viață întreagă tu devii sclavul unei dogme bazate pe o convingere fără argument
Convingerile oricum ar fi, ne limitează
Chiar şi cele „pozitive” ne fac rău
Atunci când tu eşti ferm convins că ştii, ai închis uşa
Şi curgerea firească a vieţii cu miile de posibilităţi, nu ţi se vor mai arăta
Mintea, se spune că funcţionează cu programe şi convingeri
Dar dacă tu eşti treaz și pe deplin conştient
Prin observarea permanentă şi multă răbdare
Tu vindeci mintea şi-o înveţi să îţi devină partener.
Sursa foto: (https://islam.ru/sites/default/files/untitled-1.jpg)