Terapie prin Poezie

Dragii mei dragi, a sosit momentul mult aşteptat, momentul să ne revedem şi la Bucureşti în plan fizic. Yupiii!🤗🥳🤗
( Nordul ţării deja e sătul de mine,😂 iar în live-uri pe Facebook m-aţi văzut suficient😉 )
Mă gândesc de ceva timp să revin cu  evenimentele de „Terapie Prin Poezie”, pe care le organizam odată… adică cele de dinainte de perioada de „stat în casă” şi iată că în sfârşit „s-au aliniat planetele” 😉, iar întâlnirea noastră va avea loc chiar luna aceasta!🙏🫶 Sunt recunoscătoare! 🙏
Pe data de 16 Februarie la ora 17.00 vă invit  cu tot dragul din lume să petreceţi seara  alături de mine şi de invitaţii mei surpriză
( oameni foarte talentaţi şi minunaţi 🙏)
într-un loc superb, @ReperbyEss aflat pe Calea Victoriei la nr.176.
Este o sală încăpătoare, cu mese drăguţe, unde putem servi atât băuturi cât şi preparate culinare.
Vom intra împreună în profunzimea sufletului, acompaniaţi de muzică şi poezie… şi ne vom contopi frumos într-o stare cu vibraţie înaltă. 🫶🙏💫
Va fi o dulce revedere pentru cei care m-au întâlnit deja, iar ceilalţi vor face cunoştinţă îndeaproape cu energia mea solară ☀️ și cu   optimismul meu contagios.
Vor fi şi cărţile mele acolo, 📚📒 poate şi câteva umbrele galbene 😉…pentru cei care sunt interesaţi. 📒☂️☀️
Suportul recomandat pentru artişti la acest eveniment este de 40 de lei, iar rezervările se fac direct la restaurant, la numărul de telefon: 0749053163
Mi-a fost tare dor de voi, mi-a fost dor să ofer şi să primesc îmbrăţişări, aşa că eu una de-abia aştept să ne revedem. ❤️☀️🙏🫶
  • Când? Pe 16 Februarie 2024
  • La ce oră? De la ora 17:00
  • Unde? La „REPER by ESS”
    Calea Victoriei 176, Bucuresti
Vezi evenimentul pe facebook!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *