Raiul promis

Am trecut prin încercări din care mulți nu-și mai revin niciodată
M-am pus în situații pentru care știu că aș fi aspru judecată
Am făcut lucruri de care nu sunt mândră,
Iar ca să pot continua am lăsat multe în urmă…

Am făcut greșeli și m-am rătăcit lungă vreme
Am uitat cine sunt și am ignorat multe semne
Aproape că mi-am vândut sufletul la un moment dat,
Dar m-am trezit în ultimul moment și l-am recuperat

Am spus adevăruri mari cu vocea tremurândă
și am auzit conversații unde aș fi preferat să fiu surdă
Am plecat din relații de-o viață, deși încă iubeam
Și am ales un drum nou pe care, sincer, nici măcar eu nu-l vedeam

Am traversat perioade cu lipsuri greu de descris,
Dar cu ochii înlăcrimați am continuat să cred în raiul promis
Mi-a fost credința testată și răstestată,
Dar de la capătul puterii m-am ridicat o dată și încă o dată…

Am știut că într-o zi o să-mi vină rândul,
Și toți anii de chin și disciplină își vor spune cuvântul
Am știut că există un plan divin și o ordine în toate
Și am fost convinsă că într-o zi se va face dreptate!

Foto (https://cdn.shopify.com/s/files/1/0589/9635/9355/files/AA72Canvasw1_5000x_405413cc-fc06-41f3-aea4-1a56b6a08f72_480x480.jpg?v=1634200731)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *