Ochii, fereastră către suflet
Nu ştiu cum fac de îi găsesc,
perechi de ochi în care zăresc
Sufletul gol, goluţ, doar adevăr,
copilul din interior…
Un întreg univers doar intr-o privire,
timpul s-a oprit să respire…
Ca oameni în exterior toţi suntem o dezamăgire,
insă nu şi-n privire…
În loc să-mi văd de viaţa mea,
caut geamănul sufletului meu în altcineva…
Nu mă înşel niciodată, simt în aerul din încăpere
chemarea lui disperată…
Îmi vibrează toate pe dinăuntru
şi totul in jur îngheaţa când ne vedem la faţa.
Doi ochi, o căldură,
un zâmbet larg de care nu mai pot scapa.
…
Totuși, starea de reverie se termină brusc,
după minute lungi de vis şi fantezie
După ce dansul sufletelor s-a încheiat,
s-au bucurat de revedere, şi-au spus tot…
Sfârşeşte totul într-un sărut,
fierbinte, dulce, tremurând….
O mie de gânduri dau năvală,
mintea preia controlul şi s-a dus…
Dintr-o dată mirajul dispare,
o vorba spusă prost, ego-ul reapare…
Un aer rece, o frustrare,
picioarele se indreaptă sigur spre evacuare…
Rămâne doar un un gust amar,
timpul din nou are valoare,
Şi până când găsesc din nou acea chemare,
ochii sunt trişti, dar speranţa nu moare…