CHEMAREA SINELUI
Se –ntâmplă iar, mai des parcă-n ultima vreme…
Dă năvală-n sufletul meu vechea durere,
De fapt, simt iar acea chemare, spre care,
M-aș îndrepta alergând, dar îmi e teamă tare.
Și -aș vrea și nu aș vrea, mă lupt cu conștiința
Din trează am adormit la loc, că nu mi-am dat silința.
M-am rătăcit în forme fără rost și te-am uitat,
Dar tu n-ai renunțat o clipă, mai aprig m-ai chemat.
Prea mult ai avut răbdare, prea ai stat cu mâna-ntinsă
Prea ți-am ignorat chemarea, prea am dus o viața tristă.
Astăzi în sfârșit te văd și în sfârșit te prind de mână
Cât mister și ce frumos ne va sta nouă împreună…
