CHEMAREA SINELUI (poezie)

CHEMAREA SINELUI


 

Se –ntâmplă iar, mai des parcă-n ultima vreme…

 

Dă năvală-n sufletul meu vechea durere,

 

De fapt, simt iar acea chemare, spre care,

 

M-aș îndrepta alergând, dar îmi e teamă tare.

 

 

Și -aș vrea și nu aș vrea, mă lupt cu conștiința

 

 Din trează am adormit la loc, că nu mi-am dat silința.

 

M-am rătăcit în forme fără rost și te-am uitat,

 

Dar tu n-ai renunțat o clipă, mai aprig m-ai chemat.

 

 

Prea mult ai avut răbdare, prea ai stat cu mâna-ntinsă

 

Prea ți-am ignorat chemarea, prea am dus o viața tristă.

 

Astăzi în sfârșit te văd și în sfârșit te prind de mână

 

Cât mister și ce frumos ne va sta nouă împreună…

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *