Era în ziua de Paște,
Casele erau curate
Oamenii mult mai pioşi
Copiii mult mai mai voioși
Marina spăla o cană
Când deodată aude afară
Strigătul tatălui ei,
Vino draga mea, sunt eu!
Ochii i se înlăcrimară
Inima îi tresaltă
Dădu repede afară
Și îndată îl îmbrățişă…
Nu-l mai văzuse demult
Și nici n-aștepta să-l vadă
Fiindcă locuia departe
Și-i era cam greu să meargă…
El, deși era bătrân
S-a încumetat la drum
Că doar o fată avea
Și tare mult o iubea…
O, Marină, de-ai știi tu
Cât suferă tatătu
Că nu te vede mai des
Și că nu ți-e de folos…
Am greșit cât ai fost mică
Poate nu ți-am arătat
Cât ești tu de prețuită
Și cât de mândru mă faci
Acum că au trecut anii
Văd si viața mult mai clar
Îmi dau seama că iubirea
Este cel mai mare dar!
Când trăia și mamă-ta
Parcă trecea altfel timpul
Dar acum că-s singurel
Mă cert zi de zi cu gândul…
Ba că nu m-am purtat bine
Ba că n-am dat îndeajuns…
Ba că nu i-am fost aproape
Ba că multe nu i-am spus…
N-aș vrea să iți fiu povară
Dar pentru două-trei zile
Mi-ar plăcea să stau cu tine
Și să te ascult mai bine..
Să-mi spui cum te-alintă viața
Dacă-ți lipsește ceva…
Cum te întelegi cu bărbatul
Și treburi de felul ăsta…
Marina îl privea cuprinsă
De un drag nemărginit
Parcă nu-i venea să creadă
Că-l vede și c-a venit …
Tată, poți să stai cât vrei
Căci nimic nu ne lipsește
Noi ne înțelegem bine
Și aici viața ne priește…
Înțeleg că bătrânețea
Te-a ajuns și te căiești…
Dar, să știi ca întotdeauna
Am simțit că ne iubești
Ai fost tu puțin mai rece
Si mereu nemulțumit,
Dar atât eu cât și mama
Te-am iertat și te-am iubit!
Mi-ai fost un tată puternic
Așa cum îmi ești și acum
Nu lăsa regretele
Să-ți tulbure sufletul…
Știi că am venit pe lume
Să trăim fiece zi
Profund recunoscători
Pentru ceea ce primim…
Așa e fetița tati
Ce-a fost a fost și s-a dus
Mă bucur de ce-a rămas…
Și îți mulțumesc nespus!
Bucuria de a revedea pe cei dragi a rămas în sufletul omului una dintre cele mai mari dorințe fiindcă urmașii nu uită chemarea de sânge. Iartă tot pentru a fi iubiți și chemați